Claudiu Niculescu: „Odată cu venirea lui Cristea, șansele de a ne îndeplini obiectivul sunt mai mari decât în tur”

Redactor:
Marius ANGHEL
Claudiu Niculescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul formației Universitatea Cluj, Claudiu Niculescu, a
declarat că a vorbit des cu Adrian Cristea în ultima perioadă și e
convins că mijlocașul își va face simțită prezența în sens pozitiv
în Ardeal.

Niculescu nu crede că vacanța de Crăciun și Revelion a fost prea
scurtă și a anunțat că revine la antrenamente cu poftă de fotbal.
„De Crăciun am petrecut cu familia, în jurul bradului, iar
de Revelion am mers câteva zile în Poiana Brașov. Vacanța mi s-a
părut suficientă, deși a trecut foarte repede. Acum gata cu odihna,
cu sarmalele și cu toate bunătățile de sărbători. Ne așteaptă o
perioadă importantă. Sunt sigur că toți jucătorii nou-veniți se vor
integra bine și ne vor ajuta. Am vorbit mult cu Cristea în această
perioadă. E un fotbalist de mare valoare și sunt convins că va face
un retur foarte bun”
, a declarat Niculescu.

Fotbalistul apreciază că, odată cu cele șase transferuri
efectuate, Universității îi va fi mult mai ușor să-și îndeplinească
obiectivul stabilit de conducerea, adică ocuparea unei poziții
între locurile 8 și 12. „Având în vedere achizițiile
făcute, șansele de a ne îndeplini obiectivul sunt mai mari decât în
tur. Sunt mulți jucători care ar putea să vină la U, care pot
ajuta, dar nu vreau să dau nume. Cred că lotul e aproape complet.
Vreau să terminăm cu bine acest campionat, dar în mod clar U Cluj
trebuie să țintească mai sus. Noul stadion și suporterii echipei
obligă”
, a spus Claudiu Niculescu.

Universitatea își va relua luni pregătirile, urmând ca echipa
lui Ionuț Badea să plece la 18 ianuarie într-un cantonament de trei
săptămâni în Antalya. Clujenii vor disputa în Turcia șase partide
amicale, după următorul program: Sibir Nobosibirsk (23.01, liga a
II-a din Rusia), Wienner Neustadt (29.01, Austria, Liga 1), Varteks
(02.02, Croația, Liga I), Cernomoreț Varna (04.02, Bulgaria, Liga
1), Polonya Bytom (08.02, Polonia, Liga 1) și Steaua Roșie Belgrad
(08.02, Serbia, Liga 1).

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul
Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×